Relaxarea

HomeRelaxarea

 

Relaxarea

 

Este indispensabilã practicii Qigong-ului, dar şi vieţii de zi cu zi. Lipsa relaxãrii, atât la nivel fizic cât şi sufletesc, duce la apariţia unor tensiuni, la blocaje ce se pot uneori concretiza în apariţia unor formaţiuni (noduli, chisturi, pietre, tumori) în interiorul corpului.

Relaxarea presupune libera deplasare a energiei prin interiorul corpului, dar şi atingerea unei stãri de împãcare, de linişte, de fericire.

Pentru a putea sã ne relaxãm este necesar ca pe durata practicii sã nu ne îndreptãm atenţia decât spre exersare. Atunci când începem practica trebuie sã nu ne mai gândim la problemele de sãnãtate, la cele de la locul de muncã sau din familie. Imbrãcãmintea trebuie sã fie lejerã, sã nu purtãm nimic ce ne-ar putea strânge (ceas, brãţãri, inele, curea, ş.a.m.d.).

Poziţia de exersare:

În poziţia şezând, picioarele sunt uşor depãrtate, distanţa dintre tãlpi este egalã cu lãţimea umerilor. Staţi pe jumãtatea anterioarã a scaunului, cu spatele drept, fãrã sã vã sprijiniţi. Palmele stau sprijinite pe genunchi, centrul palmelor este îndreptat în sus (persoanele care au hipertensiune arterialã sau care au probleme cu inima vor ţine palmele cu centrul îndreptat în jos), vârful limbii în cerul gurii, fruntea este destinsã, pe faţã apare un uşor surâs. Ochii se închid uşor-uşor, se relaxeazã întregul corp.

Execuţia tehnicii:

Vã gândiţi cã vã aflaţi pe o pajişte înverzitã, în mijlocul florilor multicolore. Iniţial, florile sunt închise. Fãrã sã vã grãbiţi, contemplaţi florile, forma lor, culorile vii ale acestora. Sunteţi asemenea unui copil mic ce priveşte fermecat multitudinea florilor din faţa sa.

De o parte şi de alta a pajiştii se aflã mai mulţi copaci. Gândiţi-vã la copacii care vã plac cel mai mult. Contemplaţi trunchiul puternic al acestora, supleţea crengilor, verdele proaspãt al frunzelor.

Undeva în faţã se zãreşte un munte înalt, din spatele cãruia rãsare uşor – uşor Soarele. Pãşiţi liniştiţi prin aceastã pajişte plinã de flori multicolore. Pe mãsurã ce înaintaţi florile se deschid.

Ascultaţi sunetul apei unui pârâiaş ce curge printr-o parte a pajiştii. Priviţi apa pârîiaşului scurgându-se la vale. Gândiţi-vã ca apa acestuia va lua toate grijile voastre, tot stress-ul, toate bolile, toate neîmplinirile. Doriţi-vã sincer ca acest lucru sã se întâmple. Este suficient sã fiţi deschişi şi sã vã doriţi sã fiţi sãnãtoşi, viguroşi, fericiţi. Nu trebuie sã vã gândiţi la dispariţia unei anumite afecţiuni, ci la faptul cã vã doriţi ca toate bolile sã fie preluate de apa pârâiaşului.

De undeva din înaltul Cerului coboarã un norişor având culoarea albã. El se apropie de picioarele voastre. Pãşiţi pe acest norişor. Norişorul se ridicã treptat – treptat. Corpul devine din ce în ce mai uşor, parcã ar pluti, asemenea unui fulg. Norişorul se ridicã în înaltul Cerului. Priviţi imaginea Soarelui ce se aflã în faţã. Sunteţi înconjuraţi de lumina acestuia. Contemplaţi aceastã stare.

În faţa norişorului apare un curcubeu ce se întinde pânã spre muntele pe care l-aţi avut la început în faţã. Norişorul coboarã pe acest curcubeu şi ajunge într-o poieniţã a muntelui.

Coborâţi de pe norişor şi pãşiţi uşor prin poieniţã. In faţã se aflã o cascadã. Pãşiţi spre cascadã şi intraţi sub şuvoiul de apã ce cade parcã din înaltul Cerului. Apa cascadei vã spalã treptat întreg corpul, pielea, oasele, organele interne. Corpul devine din ce în ce mai curat, mai pur. Imaginaţi-vã apa spãlând mai întîi exteriorul corpului şi apoi interiorul.

Vã imaginaţi apa spãlând pãrul, faţa, gâtul, umerii, braţele, antebraţele, palmele, pieptul, abdomenul, spatele, coapsele, ge nunchii, gambele, tãlpile.

 Vã imaginaţi apa pãtrunzând prin vârful capului în interiorul corpului. Apa va spãla cele douã emisfere cerebrale, hipofiza şi hipotalamusul, interiorul gâtului (tiroida şi paratiroidele), plãmânii, inima, ficatul, vezica biliarã, splina, pancreasul (în spatele stomacului), stomacul; apa va curge prin intestinul subţire şi apoi prin intestinul gros. Apa spalã glandele suprarenale (deasupra rinichilor), rinichii, ureterele, vezica urinarã, organele genitale.

Ieşiţi de sub apa cascadei şi staţi cu faţa spre Soare. Cãldura şi lumina acestuia vã pãtrund în trup şi în suflet. Corpul este inundat de puterea Soarelui. La un moment dat corpul vostru se transformã, devine luminos, strãlucitor, apoi el se dizolvã într-o luminã foarte puternicã. Rãmâne numai lumina. Peste tot este numai luminã.

Forma de încheiere:

Deschideţi uşor – uşor ochii, frecaţi palmele pânã când se vor încãlzi uşor, masaţi faţa gândindu-vã cã pielea este din ce în ce mai finã, ridurile dispar, interiorul capului este din ce în ce mai luminos.

Masaţi cu buricele degetelor zona pãrului (de la frunte cãtre vârful capului şi apoi cãtre zona cefii; de asemenea se va masa capul de la frunte cãtre pãrţile laterale ale capului – pe deasupra urechilor – coborând de asemenea spre zona cefii).

Bãteţi capul cu palmele relaxate (degetele sunt uşor îndoite). Bãteţi capul pornind de la partea din faţã cãtre vârful capului şi apoi cãtre partea din spate. Bãtãile capului vã ajutã sã îndepãrtaţi durerile de cap. In situaţia în care aveţi sinusurile inflamate sau dacã aveţi puroi în zona maxilarelor, bãtând capul veţi resimţi aceste zone ca fiind foarte sensibile. Se recomandã sã continuaţi bãtãile, deoarece orice inflamaţie reprezintã o stagnare a energiei, iar bãtãile produc deblocarea energiei.

 Masaţi urechile de sus în jos şi de la exterior cãtre interior, trageţi uşor de lobul urechilor în jos. Dacã anumite zone ale urechilor sunt dureroase ele trebuie masate mai mult, dar fãrã forţã. Având în vedere faptul cã întregul corp este proiectat la nivelul urechilor, masarea urechilor va fi echivalentã cu masarea întregului corp.

 Masaţi zona cefii (mai întîi cu o palmã apoi cu cealaltã). Masaţi zona dintre baza gâtului şi umeri.

Rãsuciţi capul spre stânga şi spre dreapta (de mai multe ori). Având gâtul foarte relaxat rotiţi capul de câteva ori într-un sens, apoi schimbaţi sensul. Mişcarea bãrbiei trebuie sã fie cât mai amplã.

Ţinând palmele în cãuş bãteţi braţele (partea exterioarã, partea interioarã), pãrţile laterale ale trunchiului, zona rinichilor. Dacã aveţi senzaţia de discomfort la nivelul rinichilor atunci când efectuaţi bãtãile, trebuie sã insistaţi în a-i bãtea de mai multe ori; senzaţia de discomfort indicã o blocare a energiei în acea zonã. Bãtând de mai multe ori, blocajul va dispãrea.

In ultima parte a formei de încheiere veţi efectua o bãtaie a picioarelor. Bãteţi partea din faţã a picioarelor, pãrţile laterale, partea din spate şi apoi cea interioarã. Repetaţi de mai multe ori bãtãile.

Aceste rânduri au fost preluate din cartea Maestrului Cezar Culda; „Medicina Tradiţionalã Chinezã şi Qigong-ul Terapeutic”©