TAIJIQUAN – O CALE A ARMONIEI

În fiecare dimineaţă, în parcurile din „ţara de mijloc” – China, o mare de oameni exersează aşa-numitul „dans al longevităţii”: TAIJIQUAN. Pentru chinezul de rând, Taijiquan-ul reprezintă un mod de a păstra legătura intimă a omului cu Natura, astfel încât trecerea timpului să-şi lase amprenta benefică a atingerii înţelepciunii.

Exersând cu răbdare şi perseverenţă formele din Taijiquan, practicantul îşi dezvoltă partea contemplativă a conştiinţei. Odată cu scurgerea timpului, a alternanţei anotimpurilor, a trecerii anilor, practicantul observă transformările din Natură dar şi pe cele din interiorul său. El ajunge să trăiască în prezent, trecând dincolo de himerele minţii, ale ataşamentului. Treptat, el va descoperi, aşa cum ne spune şi „Tratatul Taijiquan-ului”, „lumina sacră a spiritului”.

Poate nu toţi practicanţii vor atinge un nivel foarte avansat, dar cel puţin vor reuşi să dobândească un trup sănătos şi viguros, o minte liniştită, cultivându-şi astfel în egală măsură corpul şi spiritul.

TAIJIQUAN-UL ŞI ATINGEREA LONGEVITĂŢII

Mecanismele Taijiquan-ul au permis acestei discipline nu numai să se păstreze de-a lungul timpului, dar au şi făcut posibilă practicarea sa de către o masă foarte mare de oameni. Acest lucru se întâmplă nu numai în China. De exemplu, în Australia, trei instructori ce au învăţat în China au reuşit să creeze o mişcare în numai câţiva ani. În prezent Taijiquan-ul se practică în Australia nu numai în centrele de recuperare sau în sălile de arte marţiale; el este folosit şi ca disciplină sportivă predată în şcoli.

La nivel mondial, lumea non-asiatică a stabilit chiar şi o zi mondială a Taijiquan-ului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a afirmat la sfârşitul anilor 80 că Taijiquan-ul este modalitatea cea mai eficientă de păstrare a sănătăţii. În strategia de dezvoltare a medicinei tradiţionale pentru intervalul 2002 – 2005, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a inclus Taijiquan-ul alături de practicile energetice Qigong, drept o componentă importantă a medicinei tradiţionale.

Oare toate acestea ar putea fi posibile fără bogăţia interioară a Taijiquan-ului!? Dar oare a fost ea descoperită în totalitate?!

Cert este că mulţi dintre practicanţii de Taijiquan experimentează adevăratul înţeles al longevităţii. Ei ajung să trăiască o viaţă îndelungată, menţinându-şi corpul sănătos. Maeştrii de Taijiquan depăşesc chiar şi vârsta de 100 de ani. În acest sens, maestrul Wu Tu Nan a trăit până la vârsta de 106 ani. Soţia sa, de asemenea practicantă de Taijiquan, s-a stins din viaţă la 98 de ani.

Trebuie să ştiţi însă că înainte de a fi un maestru de Taijiquan, Wu Tu Nan a fost un copil bolnăvicios. El a suferit de epilepsie, de afecţiuni cardiace şi respiratorii, având şi un picior mai scurt decât celălalt cu doi centimetri. Printr-o practică asiduă de opt ani de zile, sub îndrumarea a doi maeştrii experimentaţi, toate problemele de sănătate s-au rezolvat. Chiar şi piciorul mai scurt a ajuns la dimensiunea celuilalt!

Ulterior, Wu Tu Nan a urmat atât facultatea de medicină tradiţională chineză cât şi pe cea de medicină clasică. El a continuat să predea Taijiquan unor grupuri pe care le iniţia timp de patru ani de zile, până aproape de momentul în care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.

Unul dintre discipolii săi, Zhou Yi, a fost profesorul lui Florin Deleanu, promotorul Taijiquan-ului în România. Înainte de a pleca în Japonia, în 1987, Florin Deleanu l-a numit pe Cezar Culda (actualul director al departamentului stilurilor interne al Federaţiei Române de Arte Marţiale) pentru a continua activitatea de predare şi de răspândire a Taijiquan-ului.

ORIGINEA TAIJIQUAN-ULUI

În China, Taijiquan-ul s-a dezvoltat de-a lungul timpului în două medii diferite: în mediul templelor taoiste din zona munţilor Wudang şi în zona satului Chenjiagou. Cele două forme de Taijiquan au elemente comune, au aceleaşi principii teoretice, dar au şi multe deosebiri din punct de vedere al formelor executate. Drept urmare, ele sunt cunoscute prin denumiri diferite: Taijiquan-ul din munţii Wudang şi Stilul Chen de Taijiquan (acest stil a dus în timp la apariţia altor stiluri: Yang, Sun, şi două stiluri Wu).

Interesante sunt însemnările despre naşterea acestor două tipuri de Taijiquan. Despre Taijiquan-ul din munţii Wudang, legenda spune că într-o zi, Zhang San Feng, un taoist celebru ce îşi ducea traiul pe munţii Wudang, a observat o luptă dintre un şarpe şi un vultur. Fiind impresionat de felul în care imobilitatea aparentă a şarpelui l-a ajutat să câştige în faţa agresiunii extreme a vulturului, Zhang San Feng a pus bazele stilului Taijiquan.

Despre a două variantă de Taijiquan se ştie că ea a fost creată de către generalul Chen Wang Ting. La căderea dinastiei Ming, generalul Chen s-a retras din funcţiile publice şi şi-a dedicat viaţa căutărilor interioare. Studiind cărţile clasice (Tratatul de medicină internă al Împăratului Galben, Tratatul transfomărilor) el a pus bazele unui nou stil de arte marţiale. Chen Wang Ting a aplicat teoria meridianelor pe un set de 32 de mişcări pe care le-a preluat din „Tratatul boxului” a lui Qi Ji Guang (unul dintre tratatele esenţiale din lumea artelor marţiale). El a adăugat 4 noi mişcări, obţinând astfel 36 de forme, pe care ulterior le-a alternat pentru a crea o secvenţă de 108 forme.

Frumuseţea constă în faptul că generalul Chen a asociat cele opt trigrame cu cele opt forme de mişcare din Taijiquan, descriind astfel atitudinea trunchiului printr-o trigramă. Pentru picioare, el a preluat teoria celor cinci elemente (ce corespund şi ele unora dintre cele opt trigrame) şi a aplicat-o pentru a găsi trigrama corespunzătoare părţii inferioare a corpului. Aşezând trigrama corespunzătoare părţii superioare a corpului (ce descrie cele opt forme de mişcare) peste trigrama ce corespunde părţii inferioare a corpului, el a obţinut o hexagramă. Ulterior, generalul Chen a ordonat hexagramele pentru a obţine un proces alchimic. Astfel a apărut secvenţa de 108 forme!

TAIJIQUAN-UL – ARTA ARMONIEI

Teoria şi practica Taijiquan-ului se bazează pe filozofia simbolului Taiji, pe alternanţa Yin-ului şi a Yang-ului. Acest lucru se regăseşte la toate nivelurile, mişcarea corpului, respiraţie, deplasarea energiei, mental. Totul ţine cont de „Tratatul transformărilor” (Yi jing) :

„O dată Yin, o dată Yang, numim aceasta Cale.”

Greutatea se menţine când pe un picior, când pe celălalt. Braţul care acţionează (Yang) corespunde piciorului care este liber de greutate (Yin), astfel încât din punct de vedere al întregului Yin-ul şi Yang-ul se echilibrează. Pe retragere se inspiră, pe înaintare se expiră. Înainte de începerea unei mişcări (atunci când corpul este nemişcat – Yin) se vizualizează următoarea mişcare (mentalul este activ – Yang). Atunci când mişcarea se execută (corpul este Yang) mentalul contemplă gesturile descrise (mintea este Yin). Tot acest mecanism ţine cont de legile fiziologice ale corpului, ceea ce face ca toate acţiunile din Taijiquan să permită atingerea armoniei.

Pe de altă parte, studiile efectuate au arătat că în momentul execuţiei Taijiquan-ului se inhibă o parte a cortexului cerebral (care ţine de activităţile curente) şi se excită o altă parte a cortexului cerebral, ce ţine de reglarea anumitor procese din interiorul corpului. În acest fel se reglează secreţiile interne, cât şi funcţionarea unor sisteme importante ale corpului. De asemenea, tipul de respiraţie folosit duce la reglarea activităţii sistemului respirator şi la masarea uşoară a organelor interne, îmbunătăţind activitatea sistemului digestiv şi crescând capacitatea de absorbţie a elementelor nutritive. Activitatea mentală (vizualizarea unei mişcări înainte de a fi executată şi apoi contemplarea ei pe măsura derulării) conduce la reglarea sistemului nervos, vindecă insomnia cât şi alte afecţiuni asemănătoare. Deplasarea energiei, la fiecare mişcare, către abdomen şi apoi către extremităţi, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină. Alternanţa greutăţii de pe un picior pe celălalt, cât şi modalitatea de execuţie a mişcărilor permite reglarea sistemului osos.

În acest fel se atinge unul dintre principiile de bază ale Taijiquan-ului: interiorul şi exteriorul se contopesc.

Armonia interioară şi cea exterioară devin Armonia întregului!