Puncte esenţiale în Qigong

• „Cultivarea sufletului, modelarea caracterului, acumularea de merite, uitarea eu-lui”

• „Relaxarea, liniştea, naturaleţea”

• „Sinceritatea”

„Cultivarea sufletului, modelarea caracterului, acumularea de merite, uitarea eu-lui”

Acestea sunt importante atât în evoluţia în practica Qigong-ului, cât şi în procesul terapeutic. Atât cel bolnav cât şi terapeutul vor trebui sã aibã în vedere aceste aspecte. Dacã amândoi vor pune accent pe aceleaşi lucruri şi vor proceda într-o manierã asemãnãtoare va apare o rezonanţã a sufletelor lor. Aceastã rezonanţã permite tratarea afecţiunii fãrã a fi necesarã emiterea de energie.

 De ce? Pentru cã atunci când apare rezonanţa dintre cele douã persoane apare un câmp nou. Acesta duce la apariţia unei noi energii, care o înlocuieşte pe cea veche. In acest fel, vechea materie va fi înlocuitã cu una nouã, locul bolnav va fi transformat, însãnãtoşit.

Aceastã metodã de tratament are efecte foarte rapide. Spiritul este partea cea mai avansatã a fiinţei omeneşti. Dacã la acest nivel va exista o rezonanţã între cel bolnav şi cel sãnãtos, noua putere ce se va forma va fi foarte puternicã, ea va produce foarte rapid reglarea interiorului la nivelurile inferioare (cel energetic şi cel material). De aceea, şi afecţiunea se va vindeca într-un ritm accelerat.

„Cultivarea sufletului, modelarea caracterului” se referã la schimbarea obiceiurilor şi a gândurilor negative ce existau în trecut.

„Acumularea de merite” este posibilã prin înfãptuirea de fapte bune, prin cultivarea compasiunii, a iubirii tuturor fiinţelor. Pentru a reuşi este necesarã menţinerea gândurilor corecte, a vorbirii corecte, a acţiunilor corecte.

Atunci când cineva „cultivã sufletul, îşi modeleazã caracterul şi acumuleazã merite”, o transformare deosebitã va apãrea. El va putea sã se relaxeze cu uşurinţã pe durata exersãrii, intrând cu adevãrat într-o stare avansatã de linişte şi experimentând „uitarea eu-lui”.

In procesul terapeutic este necesar ca atât terapeutul cât şi pacientul sã se afle într-o stare de linişte, sã „uite de sine” şi rezultatele vor apãrea imediat. Dacã numai una din pãrţi reuşeşte acest lucru, atunci rezultatele vor fi slabe, neapãrând rezonanţa dintre cei doi. Pentru ca aceastã metodã misterioasã sã dea roade, ea trebuie mai întîi înţeleasã şi apoi aplicatã.

În timpul tratamentului existã principiul „tratezi în mod conştient, reuşeşti în mod inconştient”. Atunci când pacientul vine la tratament este important ca el sã se relaxeze, sã intre în starea de linişte. La fel va proceda şi terapeutul. In continuare, terapeutul poate sã foloseascã diferite tehnici, dar ceea ce se petrece cu adevãrat este o interacţiune la nivelul inconştientului terapeutului şi al pacientului, are loc intrarea în rezonanţã ce permite modificãri la nivelul inconştientului pacientului.

Deoarece puterile aflate în stare latentã la nivelul inconştientului sunt foarte mari, atunci când au loc transformãri la nivelul acestuia, puterile vor începe sã acţioneze, iar acţiunea va avea un rol reglator. Modul în care puterile inconştientului vor produce transformãri, nu este însã conştientizat nici de terapeut nici de pacient. Pe durata unui astfel de proces nu apar neapãrat senzaţii, transformãrile au loc la nivelurile profunde ale fiinţei noastre.

Toatã lumea ar vrea sã-şi trateze afecţiunile, dar oare toţi au „cultivat sufletul, şi-au modelat caracterul, au acumulat merite şi au ajuns la uitarea eu-lui”?!

Dacã cel care vrea sã fie tratat pune accent numai pe prezenţa senzaţiilor, dacã îşi pune întrebãri referitoare la puterea terapeutului, la reuşita tratamentului, va putea el oare sã ajungã la „uitarea eu-lui”, atât de necesarã?! Dacã în interiorul pacientului nu existã „vidul”, unde ar putea sã aparã o nouã putere care sã-l vindece?!

Numai atunci când atât terapeutul cât şi pacientul vor „cultiva sufletul, îşi vor modela caracterul, vor acumula merite, vor uita de sine”, va apare rezonanţa între ei, între spiritele lor, va fi activatã puterea inconştientului şi afecţiunea se va vindeca foarte repede.

 Atunci când pacientul vine la tratament el trebuie sã dea dovadã de stãruinţã. El trebuie sã-şi doreascã sã fie tratat, sã depunã eforturi în acest sens. Dacã el nu procedeazã în acest fel, sarcina terapeutului va fi foarte dificilã.

Pentru a obţine rezultate, terapeutul trebuie sã pãtrundã în conştiinţa celuilalt, sã treacã dincolo de câmpul sãu, sã pãtrundã în interiorul corpului şi sã producã acolo modificãri la nivelul structurii materiale. Tot acest proces nu este uşor de parcurs, mai ales dacã pacientul nu se deschide în totalitate. Faptul cã pacientul este rugat sã-şi noteze numele şi prenumele, precum şi alte date, pe o foaie de hârtie, face parte din procesul terapeutic. Prin aceastã acţiune el se deschide şi terapeutul poate ulterior sã pãtrundã spre straturile profunde ale acestuia.

Atunci când se merge pe „uşa din spate”, când se cultivã o relaţie privilegiatã, rezultatele în tratament sunt mai slabe. Acest lucru se explicã prin lipsa de deschidere, prin absenţa strãduinţei. Atunci când cineva vine din provincie special pentru un tratament, rezultatele vor fi mai bune în cazul sãu decât pentru cei care sunt din aceeaşi localitate. In cazul celor apropiaţi, ei considerã cã pentru tine este foarte uşor sã-i faci bine. Ei considerã cã este de datoria ta sã-i tratezi fãrã ca ei sã depunã nici un efort. De aceea, rezultatele sunt mai slabe când tratezi o persoanã apropiatã decât în cazul uneia necunoscute.

Aceasta este însã problema pacientului. Problema terapeutului este aceea de a se raporta în mod egal la toţi oamenii, indiferent dacã îi cunoaşte sau nu, dacã aceştia vin de departe sau din apartamentul vecin, chiar dacã ei îi plãtesc tratamentul sau nu.

Rezultatele vor fi foarte bune pentru cei care au atenţia concentratã asupra practicii, care ascultã şi încearcã sã îndeplineascã ceea ce profesorul sau terapeutul le indicã.

Cei care se gândesc tot timpul la propria persoanã, care spun: „Eu am venit de departe” sau „Eu am o afecţiune gravã, terapeutul trebuie sã mã vadã înaintea celorlalţi”, vor avea rezultate foarte slabe. Acestora le este foarte greu sã se detaşeze de problema avutã, cât şi de faptul cã ei se considerã importanţi. In acest mod, semnalul afecţiunii se întãreşte, pe de o parte, iar pe de altã parte ei nu reuşesc sã creeze „golul”, „poarta” prin care maestrul sã pãtrundã în interiorul lor.

Pacientul trebuie sã fie conştient de faptul cã acţiunea terapeutului pleacã de la modificarea câmpului, (de la partea Yin, cea nevãzutã, cãtre partea Yang – aspectul exterior), urmând ca în timp rezultatele sã se regãseascã şi la nivelul material.

 De aceea, dacã pacientul nu se deschide în faţa terapeutului, dacã el vrea numai sã vadã care este puterea acestuia, dacã el considerã cã a plãtit o consultaţie şi în schimbul acelei sume de bani trebuie sã aparã o modificare materialã în interiorul sãu, atunci din pãcate rezultatele vor fi sub aşteptãri. De ce? Pentru cã pacientul opune rezistenţã (uneori prin neparticipare) chiar la primul nivel al acţiunii terapeutului, şi anume la cel al planului câmpului (conştiinţei, informaţional, luminos, energetic, magnetic, electric, ş.a.m.d.). El opreşte chiar din faşã acţiunea reglatoare a maestrului. Şi cum binele cu forţa nu se poate, nici nu este de mirare cã rezultatele nu sunt identice pentru toatã lumea. Procesul terapeutic presupune modificarea câmpului conştiinţei pacientului, a câmpului sãu luminos, energetic, ş.a.m.d. Cu alte cuvinte este necesarã modificarea tuturor componentelor câmpului celui bolnav. In acest fel, va fi posibilã reglarea aspectelor interioare (Yin) şi apoi a celor exterioare (Yang). In „Cartea transformãrilor” se spune: „In mijlocul Yin-ului apare Yang-ul”. De aceea, sensul corect este de la Yin cãtre Yang, şi nu invers.

„Relaxarea, liniştea, naturaleţea”

În exersarea Qigong-ului este necesarã apariţia relaxãrii, practicantul trebuie sã fie liniştit, totul decurgând într-o manierã naturalã.

Intotdeauna, înainte de începerea practicii se va executa o tehnicã de relaxare. Astfel vor fi eliminate tensiunile de pe durata zilei, atât cele de la nivel fizic cât şi cele de la nivelul conştiinţei. Pentru ca rezultatele sã fie cât mai bune este de dorit sã ne aşezãm într-o poziţie confortabilã, lipsitã de tensiuni, sã nu purtãm obiecte ce ne-ar putea deranja (telefon mobil, încãlţãminte cu tocuri, inele, curea prea strâns legatã, etc.). Treptat ne vom relaxa, atenţia se va îndrepta spre interiorul corpului, dezactivând acele conţinuturi ale conştiinţei care ţin de stress-ul vieţii cotidiene, de problemele de sãnãtate, de toate lucrurile care ne deranjeazã.

In timp, va apare relaxarea mentalã şi cea fizicã, vom putea pãtrunde într-o stare liberã de griji; foarte puţine gânduri vor mai persista. Acum ne apropriem de starea de linişte. Uneori este necesarã exersarea unor tehnici care sã îndepãrteze semnalele negative existente în câmpul corpului şi al conştiinţei noastre. Dupã aceasta ne vom simţi uşuraţi, ca dupã o ploaie proaspãtã. La un moment dat, punând accentul pe moralã, mintea noastrã nu va mai accepta gândurile negative, în interiorul nostru nu vor mai fi tensiuni iar sufletul nostru bun va vibra.

Din acest moment, totul va decurge natural. Nu va mai trebui sã facem nici un fel de efort pentru a exersa. Puterea inconştientului nostru va ieşi cãtre suprafaţã şi ne va ajuta sã cãpãtãm o altã percepţie, o altã înţelegere a ceea ce percepem, dar şi o altã modalitate de acţiune.

„Sinceritatea”

Sinceritatea este starea care permite buna funcţionare a spiritului. Numai atunci când reuşim sã trecem de la o stare lipsitã de sinceritate cãtre o stare în care sinceritatea este prezentã, vom putea sã intrãm în legãturã cu semnalele din restul Universului, din exteriorul nostru. Atunci când suntem sinceri, sufletul nostru devine activ, întregul Univers devine activ şi semnalele sale vor intra în legãturã cu noi.

In momentul în care suntem sinceri vor apãrea şi rezultatele. Sã presupunem cã vrem sã mergem la profesorul nostru sã-l rugãm sã ne încarce un obiect (emiţându-i putere) pentru a-l folosi apoi în scop terapeutic. Prin intermediul obiectului încãrcat vom putea testa sinceritatea noastrã. Deschiderea faţã de profesorul nostru, faţã de aceastã disciplinã, faţã de încãrcarea obiectului, ne va permite sã intrãm în legãturã cu semnalele cu care obiectul a fost încãrcat. Lipsa sinceritãţii va duce la lipsa rezultatelor.

Uneori este posibil ca atunci când ne-am hotãrât sã mergem la profesorul nostru, sã avem deja senzaţii. De ce? Pentru cã sufletul nostru a devenit activ şi a intrat în legãturã cu semnalele profesorului. Uneori oamenii considerã cã ei sunt sinceri în acţiunile întreprinse, dar rezultatele nu sunt totuşi pe mãsura aşteptãrilor. De ce oare? Trebuie sã ştiţi cã nu faptul cã noi considerãm cã suntem sinceri constituie cea mai bunã dovadã a sinceritãţii, ci rezultatele obţinute. Atunci când rezultatele sunt bune înseamnã cã am fost sinceri în practicã, în caz contrar sinceritatea nu a fost realã.

Sufletul sincer devine activ. Semnalele din restul Universului nu sunt accesibile decât sufletului activ. Cum puteţi deveni sinceri în eforturile întreprinse? Foarte simplu. Este suficient sã lãsaţi de o parte toate cunoştinţele, toatã experienţa pe care o aveţi, sã vã aduceţi la starea de „0”. Gândiţi-vã cã sunteţi un mic elev care solicitã ajutorul profesorului. Totul este extrem de simplu. Trebuie sã fiţi asemenea copilului ce învaţã sã socoteascã. El este foarte atent la modul în care profesorul îi explicã adunarea: 1 + 1 = 2. Dacã micul copil se crede deştept şi îl suspecteazã pe profesor cã nu predã bine, atunci el va pleca acasã cu lecţia neînvãţatã.

Elevul ideal este cel care este asemenea unui pahar gol. Acest pahar gol va putea fi cu uşurinţã umplut cu învãţãtura profesorului. Dacã însã paharul este doar pe jumãtate gol, învãţãtura nu va putea ajunge în întregime la elev.